Diferențele de preț între magazine au adesea o explicație care nu apare în titlul ofertei: termenul și tipul garanției, proveniența telefonului sau condițiile de retur. Înainte de a alege cea mai mică ofertă, verifică următoarele.

1. Cine oferă garanția și cât durează

  • Garanția producătorului / distribuitorului oficial se aplică de obicei în service-uri autorizate.
  • Garanția magazinului e acordată de vânzător, iar reparația se face prin partenerii lui.
  • Întreabă explicit câte luni și unde se face reparația. Păstrează bonul și certificatul de garanție.

2. Proveniența: oficial sau import paralel

Telefoanele din import paralel nu sînt ilegale și pot fi mai ieftine, dar pot veni cu:

  • încărcător sau accesorii diferite;
  • lipsa suportului în service-urile oficiale;
  • în cazul versiunilor pentru China (CN), benzi radio și servicii diferite.

Pe smartphone.md tratăm versiunile CN ca produse separate, ca să nu le compari cu cele globale.

3. Returul pentru cumpărături online

Legislația privind protecția consumatorilor îți dă dreptul de a returna un produs cumpărat la distanță într-un termen limitat, dacă respecți condițiile vânzătorului (ambalaj, stare). Citește politica de retur a magazinului înainte de comandă.

4. Verifică la livrare

  • IMEI-ul de pe cutie să coincidă cu cel din telefon (tastează *#06#).
  • Sigiliul cutiei să fie intact.
  • Telefonul să nu fie activat anterior.

Pe scurt

Cel mai mic preț e cel mai bun doar dacă garanția și proveniența sînt aceleași. Pe paginile de produs vezi toate ofertele în ordinea prețului. Alege apoi, printre cele mai ieftine, magazinul cu condițiile cele mai clare. Mai multe răspunsuri găsești în Întrebări frecvente.